În cadrul societăților democratice de pe mapamond există o varietate impresionantă de ONG-uri. Acestea asigură o parte importantă din serviciile sociale, educaționale, culturale și de bunăstare pe care comunitatea le resimte necesare din perspectiva dezvoltarii și funcționalității sale. Din păcate, în România, acest sector nu este exploatat nici pe jumatate din cât ar trebui, de aici rezultând subdezvoltarea anumitor sfere ale economiei românești.

În Statele Unite, spre exemplu ONG-urile își asumă responsabilitatea pentru o mare parte a serviciilor spitalicești, pentru aproape jumătate din manifestările științifice din colegii și universități, pentru majoritatea seviciilor sociale și nu în ultimul rând aproape în toatalitate pentru activitățile din domeniile civice și culturii. Ca o consecință a acestor realități în SUA sectorul non-profit reprezintă cca. 6,3% din PIB cu un volum de cheltuieli ce depășește 350 miliarde USD. Însă principalul motor ce face ca sectorul non-profit să funcționeze este voluntariatul, concept ce în România este înca departe de a se fi impus în realitatea practică a spiritului comunitar. Totuși aceasta nu este cea mai importantă deosebire față de sistemul întâlnit în Statele Unite, ci faptul că ONG-urile americane beneficiează de sprijinul guvernului. De exemplu președintele George W. Bush a solicitat Congresului să acorde fonduri guvernamentale de peste 10 milioane USD pentru susținerea programului Points of Light Initiative (Inițiativa Forțelor Luminoase) destinat combaterii consumului de droguri, analfabetismului, vagabonzilor și urgențelor sociale considerate “critice”. În plus ținta programului viza recunoașterea și promovarea sistemului voluntarial în acoperirea unor activități de interes public major printr-o implicare mai activă a cetățeanului în viața comunității.

Alegerea subiectului pentru articolul de săptămâna aceasta nu este una întâmplătoare, ci este justificată de faptul că acest sector îmi este extrem de cunoscut, fiind direct implicat ca președinte al unui ONG, așadar soluții există, însă numai acționând împreună putem face diferența.


mai mult

Back Online!

Revin dupa aproape doua luni in mediul virtual. Aceasta pauza este datorata si actiunilor desfasurate in ultimul timp. In aceasta perioada am devenit presedinte al TNL Ploiesti si Secretar Coordonator al CSL Prahova.

Acum ma aflu in inima muntilor, in jud. Brasov, in orasul Victoria (60 km. de Municipiul Brasov), unde se desfasoara a VI-a editie a Scolii Politice I.C. Bratianu a CSL Romania (06.10-10.10.2010).

Astazi vor vorbi de dimineata Alina Gorghiu si Mircea Diaconu. Tema scolii politice este Implicarea tinerilor in mediul asociativ de tineret.

Timp de doua zile (astazi si maine) voi sustine si eu 4 module de training, unde impreuna cu studentii liberali vom incerca sa analizam mediul asociativ de tineret si importanta lui, pentru ca la final sa incercam sa propunem 1-2 proiecte pentru viitor.

Voi reveni in curand cu mai multe informatii.

Chip in taci;),

Radu


mai mult

SCRISOARE DESCHISĂ

Fondatorii programului “Delegat de Tineret la Naţiunile Unite” precum şi toate generaţiile de Delegaţi de Tineret care au avut privilegiul de a reprezenta vocea tinerilor români în cel mai înalt for politic al lumii în perioada 2006 – 2010 doresc să comunice prin prezenta scrisoare deschisă poziţia lor vizavi de implementarea programului “Delegat de Tineret la Naţiunile Unite” de către Consiliul Tineretului din România (CTR).
Programul “Delegat de Tineret la Naţiunile Unite”, fondat de Alexandru Balaş şi Corina Murafa, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe şi Autorităţii Naţionale pentru Tineret şi implementat în perioada 2006-2008 de Asociaţia ORICUM, a fost preluat începând cu mandatul 2009 – 2010 de către Consiliul Tineretului din România, asociaţie cooptată în anii precedenţi în calitate de partener.
Considerăm că de la începutul preluării organizării acestui program, Consiliul Tineretului din România a dat dovadă de o atitudine şi de o serie de rezultate demonstrate incompatibile cu spiritul în care acest program a fost iniţiat şi transferat ulterior, din punct de vedere organizatoric, către CTR.
Mai precis, noi susţinem – în calitate de iniţiatori ai programului şi de actuali şi foşti delegaţi de tineret la Naţiunile Unite – că implementarea programului a lăsat de dorit din punct de vedere al inclusivităţii, transparenţei, spiritului independent şi comunicării publice. Deplângem faptul că ceea ce noi considerăm componenta esenţială a programului – şi anume comunicarea valorilor onusiene în rândul tinerilor români prin seminarii, conferinţe şi caravane naţionale a fost absentă în cadrul organizării CTR. Regretăm faptul că spiritul deschis, colaborativ şi creativ, precum şi deschiderea către parteneriat care au animat programul “Delegat de Tineret la Naţiunile Unite” au dispărut odată cu preluarea organizării de către CTR.
Încercând să ne oferim sprijinul deschis către CTR pentru o mai bună implementare a programului, folosindu-ne expertiza acumulată la New York şi reţelele în care activăm în România, am fost întâmpinaţi mai întâi cu o lipsă de comunicare care a durat luni de zile. Ulterior, am fost ţintuiţi la zid cu acuze şi invective legate de “spiritul inchizitorial” în care facem “un audit socialist” al programului şi în care “subminăm” autoritatea CTR. Astfel, ne-am văzut nevoiţi să încetăm orice comunicare cu organizaţia CTR reprezentată prin “liderii” acesteia. Amintim pe această cale că programul Delegat de Tineret la Naţiunile Unite a fost creat şi este văzut în întreaga lume ca un proiect al tinerilor pentru toţi tinerii,
care să poată duce la ONU – în faţa liderilor lumii – mesajele democratic exprimate ale acestei categorii de vârstă şi nu doctrina închisă a vreo unei Asociaţii precum CTR, aşa cum riscăm să se întâmple în prezent.
Concluzionând, dorim să ne exprimăm regretul profund pentru situaţia în care s-a ajuns. Din nefericire, ne vedem nevoiţi să ne retragem orice susţinere şi implicare în acest program şi să avertizăm partenerii cooptaţi până acum în acest proiect că măsuri suplimentare de precauţie sunt necesare în faţa spiritului
neprofesionist demonstrat de Consiliul Tineretului din România.

Cu stimă,
Corina MURAFA, iniţiator al programului şi Delegat de Tineret 2006-2007
Laura BRETEA, Delegat de Tineret 2007-2008
Andrei MEHEDINŢU, Delegat de Tineret 2007-2008
Alexandra MARTIN, Delegat de Tineret 2008-2009
Bogdan COVALIU, Delegat de Tineret 2008-2009
Bianca SÂRBU, Delegat de Tineret 2009-2010
Adrian SOLCAN, Delegat de Tineret 2009-2010


mai mult

Inca de la inceput am fost un fan al acestei initiative. De la fondarea sa, am apreciat Fundatia Dinu Patriciu, asa cum pretuiesc si Fundatia Dan Voiculescu, pentru scopul lor, acela de a promova si valorifica adevarate talente ale tarii, tinerii de azi, viitorul Romaniei de maine.

La aproape un an de la lansarea acestui proiect, pe 31 mai, cu doua saptamani inainte de inceperea inscrierilor la Gala Premiilor in Educatie editia a II-a, a fost publicat pe site-ul competitiei un material in care sunt descrise povestile de succes ale castigatorilor de anul trecut. Prin acest Catalog organizatorii au dorit sa arate celor care vor sa participe in acest an la Gala cum au reusit premiantii din 2009 sa impresioneze Juriu. In 160 de pagini scrise in stil jurnalistic, veti gasi 36 de povesti de succes din sistemul de invatamant romanesc.

Pentru download click aici.


mai mult

Guvernul Emil Boc va fi schimbat dupa ce  isi asuma responsabilitatea pe masurile anti-criza negociate cu FMI, iar presedintele Traian Basescu va continua sa ramana principalul purtator de cuvant al mesajului anti-criza si negociator in jurul aplicarii programului de austeritate, sustine un studiu realizat de Marker Global, un think tank din Londra (Marea Britanie), specializat in analiza de risc in tarile emergente. Potrivit autorilor,  principalul risc economic este incapacitatea guvernului de a pune in practica masurile FMI, in ciuda lipsei de alternative.

Riscuri politice:

  • Introducerea pachetului de reforme economice agreate cu FMI risca sa fie pusa in pericol din cauza luptelor politice si a continuarii dezbaterilor daca masurile de austeritate sunt necesare. In ciuda acestei lipse de consens intre principalele partide politice, coalitia PDL – UDMR nu se va destrama pe termen scurt.
  • Ne asteptam la schimbarea actualului guvern dupa ce guvernul Boc isi asuma responsabilitatea pe masurile anti-criza negociate cu FMI. Presedintele Traian Basescu va continua sa ramana principalul purtator de cuvant al mesajului anti-criza si negociator in jurul aplicarii programului de austeritate. Rolul intarit al presedintelui va continua sa submineze credibilitatea institutiei guvernului, care va crea probleme la negocierile cu sindicatele. Ne asteptam la cateva luni de proteste sindicale.
  • Partidele principale de opozitie – PSD si PNL – vor introduce o motiune de cenzura impotriva guvernului, dar efortul lor se va solda cu un esec. Coalitia se poate baza pe sprijinul grupurilor parlamentare ale independentilor si minoritatilor etnice si, ca urmare, o criza politica ca cea din noiembrie 2009 va fi prevenita.

Riscuri economice:

  • Riscul principal este incapacitatea guvernului de a pune in practica masurile FMI, in ciuda lipsei de alternative. Considerand ca adoptarea pachetului de reforme s-a facut doar la sfarsitul lunii mai, ne asteptam ca bordul FMI sa acorde urmatoarea transa a imprumutului, de 850 de milioane de euro, la mijlocul lunii iunie.
  • Anticipam o crestere marcata a somajului, mai ales daca guvernul reuseste sa implementeze masurile legate de reducerea personalului bugetar. Din pacate, nu exista o strategie de pregatire profesionala si directionare a somerilor si, prin urmare, protestele sociale vor fi marcante in urmatoarele luni. Aceste proteste vor incetini si mai mult implementarea masurilor de reducere a deficitului bugetar.
  • Riscul cel mai mare ramane amanarea aplicarilor masurilor de reformare a sistemului de stat. Ca urmare, ne asteptam la mariri de impozite incepand din septembrie (inclusiv pe venit si cota TVA).

Marker Global este un think-tank specializat in analiza de risc in tarile emergente, avand sediul la Londra (Marea Britanie).

HotNews.ro


mai mult

“Tanar student caut Parlamentar” este un proiect dezvoltat de Asociatia E-Civis. Asociatia a fost fondata si este condusa de Ana Maria Mosneagu, fost director executiv la Asociatia Pro Democratia, o persoana cu o experienta foarte vasta in mediul politic si omul din spatele succesului proiectului Parlamentul Tinerilor.

Uite si anuntul lor:

Daca esti student si vrei sa vezi de aproape cum lucreaza parlamentarii tai, inscrie-te in programul E-Civis de internship in cabinetele lor. Tu doar alege-ti trei parlamentari si din septembrie pana in noiembrie poti lucra alaturi de ei. Si ca sa te pregatim, in august te luam trei zile in training.

Asteptam CV-ul si scrisoarea ta de intentie pana la 15 iunie, pe office@e-civis.

Pentru mai multe informatii: Ana-Maria Mosneagu 0721678764


mai mult